Our mission

Fundația Policlinici Sociale Regina Maria este o organizație non-profit care deține singurele două policlinici sociale din țară. Prin intermediul celor două policlinici sociale, organizația oferă asistență medicală integrată persoanelor aflate într-o situație materială dificilă - persoanelor fără venit și fără asigurare medicală, precum și persoanelor cu venituri mici și foarte mici.

Viziunea Fundației Regina Maria este de a crea o lume mai bună, în care dragostea pentru semeni se traduce, prin puterea exemplului personal prin grijă și acțiune, de la toți cei ce pot, pentru cei ce au nevoie.

De peste 5 ani oferim servicii medicale de calitate gratuite (consultatii, tratamente, medicamente, proteze dentare, ochelari etc) pentru persoanele excluse social, prin intermediul celor două Policlinici Sociale.

Localizată pe strada Dristorului, în rondul Baba Novac, Policlinica Socială Baba Novac a fost înființată în iunie 2011, în urma unei inițiative aparținând Fundației Policlinici Sociale Regina Maria și Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București. Policlinica oferă servicii medicale persoanelor care nu au venituri, care nu au adăpost și care nu beneficiază de serviciile sistemului național de asigurări de sănătate. În acest moment, în această policlinică, peste 1.750 de pacienți beneficiază de îngrijire medicală gratuită, peste 5.000 de servicii medicale findu-le oferite anual, de către cadrele medicale voluntare.  

Fundația Policlinici Sociale Regina Maria a deschis a doua Policlinică Socială pe 27 mai 2015 pentru a oferi servicii medicale integrate persoanelor cu venituri mici, din București. Acesta este un proiect social medical, care vine în completarea serviciilor medicale oferite în prezent, prin care ne dorim să creștem numărul celor care pot beneficia de servicii medicale integrate, accesibile și de calitate.

Beneficiarii serviciilor medicale sociale oferite prin Policlinica Socială Sala Palatului sunt persoanele și familiile cu venituri mici, aflate în situații dificile din punct de vedere financiar. Astfel, cei ale căror nevoi medicale depășesc pachetul garantat de asigurate de stat sau nu au posibilitatea de a apela la clinici private vor plăti o sumă modică, în funcție de serviciul prestat. Fondurile strânse astfel vor asigura sustenabilitatea proiectului pe termen lung. 

Policlinica Socială Sala Palatului este localizată în Strada Ion Câmpineanu, nr. 23, în zona Sala Palatului și a fost deschisă cu sprijinul membrilor fondatori: Fundația Vodafone România, Groupama Asigurări, Porsche România, Porsche Finance Group România și WIPRO, precum și cu ajutorul a peste 170 de sponsori individuali și corporate. 

Nu uita! Împreună putem oferi sănătate celor pentru care accesul la serviciile medicale reprezintă un lux.

Cum poți să ne ajuți:

- Donează online 

- Redirecționează 2 % din impozitul pe venit

- Reprezinți o companie? Militează pentru direcționarea a 20% din impozitul pe profit către Policlinicile Sociale!

- Susține cauza prin diferite activități: înoată, aleargă, donează-ți ziua de naștere etc.

[ Show more ]

Projects

In 2017 ne asteptam la o crestere semnificativa a numarului de pacienti sociali.

Pentru acoperirea partiala a cheltuielilor policlinicii sociale ne propunem sa adunam 20.000 Eur.

3,305 RON Raised:
22 Donations:
1 Supporters:

20.000 eur

905 RON Raised:
10 Donations:
1 Supporters:

Policlinica Socială Regina Maria nr. 1 a fost înfiinţată în 2011 şi oferă servicii medicale gratuite persoanelor care nu au venituri, nu au adăpost şi nu beneficiază de serviciile sistemului naţional de asigurări de sănătate.

4,525 RON Raised:
58 Donations:
9 Supporters:

Majoritatea cunoastem tragedia din Colectiv. Cosmin Patlageanu  a fost prezent in acea seara. A suferit arsuri si a fost intoxicat cu gaz.

0 RON Raised:
0 Donations:
1 Supporters:

Fundraising events

Marea topaiala

Benefiting:: Zambete pentru mame si copii sanatosi

905 RON

Raised:

17

Supporters:
10 Donations

Daruieste ziua ta ~ 2017

Benefiting:: Sustine Policlinicile Sociale

3,305 RON

Raised:

3

Supporters:
22 Donations

Daruieste ziua ta ~ 2017

Benefiting:: Policlinica Socială Regina Maria nr. 1

600 RON

Raised:

1

Supporters:
4 Donations

Fundraising pages

Fapte bune pe 2 septembrie

Pe 2 septembrie voi fi la Marea Tzopaiala, evenimentul de strangere de fonduri pentru programul fundatiei, Zambete pentru mame si copii Vreau sa ajut

1,000 RON Target
525 RON Raised
4 Donations
52.5% Complete

Sustine si tu Zambetele mamelor si copiilor

Pe 2 septembrie, in Parcul Herastrau, voi sustine la Marea Tzopaiala programul Fundatiei Regina Maria, prin care cateva sute de femei si copii vor ben

500 RON Target
180 RON Raised
4 Donations
36% Complete

Fa sport si salveaza o viata

Pe 2 septembrie voi fi in Parcul Herastrau, unde Fundatia Regina Maria organizeaza evenimentul de strangere de fonduri pentru sute de femei fără ven

1,000 RON Target
200 RON Raised
2 Donations
20% Complete

Alerg pentru Policlinica Sociala Baba Novac la Bucharest Half Maraton 2016

Policlinica Sociala Baba Novac a Fundatiei PS Regina Maria este foarte importanta pentru oamenii care nu au venituri si asigurari de sanatate. Servici

1,000 RON Target
525 RON Raised
10 Donations
52.5% Complete

Andrei Constantinescu aleargă pentru Policlinica Socială nr. 1

Salut! Sunt Andrei Constantinescu și pe 5 octombrie voi participa la Maratonul Internațional București. Am șansa de a fi suficient de sănătos p

500 RON Target
215 RON Raised
3 Donations
43% Complete

Alexuța aleargă pentru Policlinica Socială nr. 1

Alexandra Bârsan aleargă pentru Policlinica Socială Baba Novac la proba de semi-maraton la Maratonul Internațional București.   "De alergat al

500 RON Target
680 RON Raised
12 Donations
100% Complete

Iulia Roșioru aleargă pentru Policlinica Socială nr. 1

Iulia Roșioru aleargă pentru Policlinica Socială Baba Novac, la proba de ștafetă, alături de Rodica Neagu, Gabriela Ionică și Paul Buzilă.

500 RON Target
770 RON Raised
9 Donations
100% Complete